|
Cinci persoane implicate în conflictul de luni după masă, petrecut într-un local din comuna clujeană Floreşti, au fost reţinute de către poliţişti. În timpul răfuielii de atunci, un tânăr a fost împuşcat în gât de către un bodyguard. Conform unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Laszlo Atilla C., de 29 de ani, din Cluj-Napoca este bodyguard-ul care a tras un foc de armă pentru a se apăra şi care l-a rănit în zona gâtului pe Lucian O., de 23 de ani, din Floreşti.
Scandalagii s-au întâlnit, în drum spre casă, cu bodyguard-ul, care era însoţit de doi cunoscuţi. Cei trei au fost loviţi cu pietre şi bâte, iar cele două maşini cu care au venit în Floreşti au fost distruse. Abia în acest moment, omul de ordine a tras mai multe focuri cu pistolul şi l-a rănit l pe Lucian O, unul dintre atacatori. Mai multe echipaje de poliţişti din cadrul biroului de Poliţie rurală, luptători D.P.I.R şi jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile au mers la faţa locului şi au reuşit să calmeze spiritele încinse. Lucian O, Laszlo Attila C. şi cei doi cunoscuţi care îl însoţeau au fost internaţi la un spital din Cluj-Napoca pentru investigaţii, urmând să fie examinaţi pentru stabilirea zilelor de îngrijire medico-legală. În acest caz, poliţiştii au reţinut cinci persoane şi au început cercetarea penală faţă de Lucian O., care a rămas internat, un minor de 16 ani, Florin O, de 18 de ani, Gabriel O., de 19 ani şi Alexandru M., de 23 de ani. Ei urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi vătămare corporale. Se aşteaptă ca, pe parcursul zilelor viitoare, să fie identificate şi alte persoane implicate în incident. Sursa www.clujeanul.ro |